Oraşul Arad, aşa cum îl vedem toţi … sau aproape toţi

Proiectul noului pod peste Mureș, o altă sifonare de bani publici marca PNL Arad

Specialarad.ro a prezentat foarte clar într-un articol o promisiune a lui Gheorghe Falcă, promisiune aproape imposibil de onorat datorita timpului rămas până când e posibil să expire finanțarea nerambursabilă, promisiunea constă în realizarea unui nou pod peste Mureș în zona Alfa, pe lângă pod ar mai trebui realizate și alte obiective pentru a se obține finanțarea nerambursabilă.

În continuare câteva detalii financiare ale proiectării care ne ajută să înțelegem cum sunt sifonați banii publici și să știm la ce calitatea să ne așteptăm

pentru realizarea proiectului, în august 2020, a fost aleasă firma ADURO IMPEX, criteriile alegeri au fost: 40% motive financiare și 60% pentru experiența personalului, valoarea contractului fiind de 3 495 235 lei

probabil administrația PNL Arad știa multe informații despre specialiștii firmei ADURO IMPEX ținând cont că nu au mai colaborat niciodată cu ei

pentru că firma ADURO IMPEX e plină de specialiști, au subcontractat serviciile de proiectare, doar că la 49,14% din valoarea contractului,

mai exact firma SC SPECIALIST CONSULTING SRL, va executa servicii de proiectare, reprezentând 20% din valoarea contractului si asistenta din partea proiectantului, interesant este că la data subcontractării firma SPECIALIST CONSULTING SRL era deja în insolvență, deci puțin probabil că va răspunde pentru calitatea proiectului

ce ține de partea electrică a fost subcontractat către SC ROLUMIAL ELECTRIC EXPERTS SRL, va executa servicii de proiectare a instalațiilor electrice si asistenta din partea proiectantului, reprezentând 19,14 % din valoarea contractului, întrebarea logică ar fi dacă o firmă cu un singur angajat poate executa un proiect al instalațiilor electrice de o așa anvergură,

SC EUROCERAD INTERNATIONAL SRL, va executa servicii de proiectare si asistenta din partea proiectantului, reprezentând 10% din valoarea contractului,

în acest fel, specialiștii de la ADURO IMPEX au rămas cu puțin peste 50% din valoarea contractului, și probabil fără vreo răspundere privind garanția lucrării, și probabil fără să facă nimic, din moment ce firmele subcontractate au fost subcontractate pentru a face proiectul

întrebarea logică ar fi de ce administrația PNL Arad a apelat la un intermediar care a subcontractat lucrarea și care și-a oprit puțin peste 50% din valoarea contractului de 3 495 235 lei ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s