Oraşul Arad, aşa cum îl vedem toţi … sau aproape toţi

Călin Bibarț, politicianul care tace și face … pentru el

în anul 2008 declară că în anul 2007 a luat un credit de 70 000 de euro

tot în anul 2008 declară că veniturile familiei pe anul 2007 au fost 84 000 de lei (aproximativ 25 000 de euro)

tot în anul 2007 ar mai fi vândut bunuri în valoare de 26 000 de euro

din ce a declarat Călin Bibarț reiese că în anul 2007 veniturile familiei lui au fost undeva la 51 000 de euro, un an mai târziu, în anul 2009 declară că mai are datorii de 30 000 de euro din totalul de 70 000 de euro, câte familii reușesc să își plătească datorii de 40 000 într-un singur an ?

noi ar trebui să credem că din ce i-a rămas, mai puțin de 3000 de lei/lună, s-au descurcat și și-au întreținut și locuința care se întinde pe două străzi

teoretic o familie normală s-ar putea descurca cu acei bani, dar o familie de burghezi ?

pe lângă astea, în anul 2009 și în anul 2010 nu vrea să declare venitul soției, lucru ilegal, și cu toate astea nici o instituție abilitată nu i-a cercetat averea și falsul din declarațiile de avere

deși nu a fost cercetat penal niciodată, falsul din declarațiile de avere este evident, și fiecare poate decide dacă îl consideră penal, sau nu

Lasă un comentariu