Diferența dintre o administrație care a început să muncească și una plină de pămpălai incompetenți care tot refac pe lucrări
În timp ce administrația USR din Timișoara vorbește și face SF-uri (cine îi urmărește înțelege), administrația PNL din Arad aruncă bradu „mort” chiar înainte de crăciun pentru că nu a fost capabilă să monteze un brad cât de cât frumos care să îi facă pe arădeni să uite de problemele și restricțiile aduse de pandemie, asta după ce a asfaltat de trei ori podul Decebal, și tot „rahat” a făcut, bravo bibi, ține-o tot așa, doar așa vom putea scăpa peste patru ani de administrația coruptă condusă de PNL Arad
Pe ce cheltuie Primăria PNL Arad banii în plină pandemie ? Cumpără telefoane mobile cu 500 de euro bucata
Viață grea pentru unii angajați din Primăria Arad, controlată de PNL Arad, primesc telefoane de serviciu de doar 500 de euro bucata, alea tot de firma dar la 150 de euro bucata îi deranjează în buzunar când stau toată ziua pe scaun, așa măcar stau pe câte unul de 500 de euro, că nu sunt proști, nu le-au cumpărat din banii lor, ci din banii noștri, pe lângă telefoanele astea mai trebuie ținut cont și de telefoanele primite de unii angajați ca șpagă pentru că au făcut contract pentru telefonie mobilă cu cei de la Telekom, viață grea să fi angajat al Primăriei PNL Arad
(mai mult…)Poate unul din cei mai libidinoși politicieni, ne îndeamnă să trimitem impostorii acasă, așa facem, în 6 decembrie te trimitem și pe tine acasă
Cu siguranță unul din cei mai libidinoși politicieni din România, Fifor Mihai, candidatul PSD Arad pentru parlamentul României, ne îndeamnă ca la alegeri să trimitem impostorii acasă, așa vom face, pe data de 6 decembrie îți va expira viza de flotant, și te vom trimite și pe tine acasă, dar și pe cei care ne-au furat în Arad în ultimii 16 ani
Alt deștept, cică România are nevoie de PNL, pentru ce ? să ne mai furați patru ani ?
S-a trezit și ăsta, după ce că nu a făcut mai nimic concret pentru Arad de când este în politică, acum vine iar cu cerșitul de voturi și cu aroganță de spune că „România are nevoie de PNL”, NU, România nu are nevoie de PNL, ne-ați furat destul, împreuna cu toată vechea clasă politică ați acaparat și corupt toate instituțiile statului, ați furat cât ați vrut, ați votat legi doar în interesul vostru de grup și v-ați pus prietenii și neamurile prin toate instituțiile statului … înjurăturile pe care le meritați nu le scriu, să vi le transmită fiecare în parte, să vedeți ce nevoie avem de PNL
Ludovic Orban, prim păcăliciul României, în toată splendoarea lui
Inspiră încredere, respect, demnitate, sinceritate, onoare, corectitudine, bunăstare, eleganță, prestanță, ce mai … un exemplu pe care nimeni nu ar trebui să îl urmeze
Mihai Fifor, bibliotecarul specializat în limbi și turnătorie, acum vrea să îl alegem primar al Aradului
Mihai Fifor: născut în Drobeta Turnu Severin, absolvent în anul 1994 al unei facultăți de litere, specializat în limbi pe Ponta, Dragnea și pe urmă pe Dăncilă, într-un singur an, 2009, a absolvit un curs la Academia de Poliție și un curs la Colegiul Național de Apărare, asta pe lângă faptul că a muncit pe brânci într-un muzeu, cu cele două diplome în buzunar, cariera lui profesională și politică primește un avânt spectaculos, probabil ar trebui să credem că nu a fost recrutat în vreun serviciu, toata viața doar job-uri la stat, acum vrea să fie primarul Aradului, să facă ce ? că nu are nici o experiență administrativă, doar în turnătorie, să nu mai scăpăm nici de el vreo 16 ani ?
Sică Mandolină după ce a aflat decizia CCR
CCR-ul manevrat de PSD le-a mai dat un șah celor de la PNL și a decis că propunerea de numire a lui Ludovic Orban ca prim ministru este neconstituțională, până când vor mai plăti românii jocurile dintre partidele corupte ?
Guvernul Păcălici 2 a fost investit astăzi, Ludovic Orban a și început treaba
Ludovic Orban spune că s-a apucat de treabă, din păcate noul Guvern PNL al României nu este cu nimic diferit de Guvernele PSD, reprezintă aceeași clasă politică care a subminat economia României în ultimii 30 de ani
Orașul Arad este mai sărac, am pierdut un milionar
După plecarea la Bruxelles (nu mai știu exact cum ne scria marele cârpaci) a lui Gheorghe Falcă am rămas cu alți fomiști dornici de îmbogățire, doar să pună mâna pe ciolan, de aceea își ascut ”cuțitele” fără prea mult zgomot … deocamdată
Noua generație de milițieni, în loc să prindă infractorii, îi bat cu poșeta
În imagine este un milițian din România care fiind mândru de uniforma pe care trebuie să o poarte a ales să o modifice, probabil cu acordul tacit al superiorilor care nu aveau cum să nu observe cum se prezintă la servici
Și în Arad sunt mulți milițieni care și-au modificat pantalonii de la uniforma de servici, dacă le este rușine să poarte uniforma, de ce și-au ales această meserie ?
Comentarii recente