Tradiții românești … interpretate de PNL Arad
Cu ocazia sărbătorilor de iarna românii merg la colindat, cu capra, cu steaua …, membrii PNL Arad respectă și ei tradiția, și au mers și de sărbători tot cu clanța, ca să îl citez pe domn primar care spunea că în PNL Arad unii ling clanța, altfel cum se explică că doar imaginea domnului primar este promovată atunci când este vorba de PNL Arad ?

Ghinionul arădenilor …
La cât de mare e lumea, Falcă a nimerit exact în Arad, să mai spună cineva că nu e ghinion curat. De ce nu a nimerit în Congo ? Sau în orice altă parte, să îi nenorocească pe alții, de ce pe noi ? După patru mandate suntem exact cum am fost, poate chiar mai rău. dar avem un primar care are o declarație de avere impresionantă și care speră să îl trimitem să ne reprezinte în Parlamentul European

De ce nimeni nu începe procedura de demitere a primarului Aradului pentru că acesta ignoră voința a aproximativ 21 000 de arădeni ?
De foarte mulți ani primarul Aradului ne arată că nu îi mai pasă de orașul Arad, cea mai nouă ”realizare” este faptul că și-a bătut joc de voința a aproximativ 21 000 de arădeni, arădeni care doresc să nu mai existe penali în funcții publice. Practic, deși a expirat termenul legal, Primăria Aradului nu a validat semnătura niciunui arădean, deși chiar și primarul, cu demagogie, a semnat în acele liste. Atunci de ce să nu se înceapă procedura legală pentru demitere ? Pe cine reprezintă primarul Aradului dacă nu pe arădeni ? Să nu mai vorbim de averea pe care a strâns-o de când este primar …

Republica Falcă învinsă de gunoaie … a câta oară ?
Orașul Arad este un focar de infecție, este plin internetul cu poze în care se poate constata că orașul e plin de gunoi, urmează șobolanii și tot felul de boli, cine știe ce ne așteaptă.
Eu am o întrebare pentru primarul Aradului, Gheorghe Falcă, și pentru Iustin Cionca, Președintele Consiliului Județean Arad: De ce nu au fost autorizați mai mulți operatori pentru salubrizarea orașului și județului Arad ? În acest fel să fie o concurență benefică arădenilor, și arădenii să poată alege cu cine să semneze contractul de salubrizare
Primarul Aradului: se miră că l-a lăsat nevasta când el adoarme și lângă amantă
El promovează familia tradițională. Fiecare are dreptul să facă ce vrea cu viața lui, dar minciuna, demagogia, sunt printre cele mai urâte lucruri, dar nu ne mirăm, mare ctitor este un mitoman înnăscut, un mare prefăcut

Încă o inepție în Republica Falcă, trebuie să faci peste 1,5 km să traversezi o stradă
Pentru cei care mai au dubii privind câștigătorul dintre Arad și Caracal. Ca să traversezi cu mașina Calea Timișorii din fața Stadionului Motoru și până pe partea cealaltă trebuie să parcurgi mai mult de 1,5 km. Pentru această mare realizare trebuie să îi mulțumim marelui cârpaci, ctitor de supermarketuri, ilustru inginer de drumuri, primarul Aradului, Gheorghe Falcă

Cât de hoț trebuie să fii pentru a monta 8 semafoare în această parcare ?
Arădenii îl cunosc ca fiind ctitor de supermarketuri, dar este și ctitor de intersecții semaforizate. În afară de comision, care este scopul cheltuirii banilor publici în acest fel ? De ce ar monta un primar, cinstit și competent, opt semafoare într-o parcare nefolosită ? Două din acele semafoare sunt pentru pietoni, chiar erau necesare ? Așa trafic pietonal a fost în acea zonă că era necesar montarea de semafoare ?
Falcă pregătește orașul pentru Formula 1 ?
Au trecut câteva săptămâni de când, cu nepăsare, Primăria Arad lasă aceste cauciucuri aruncate la marginea Cetății Aradului (vis-a-vis de Patinoar), eu nu pot să cred decât că sunt incompetenți, nu le pasă, sau se pregătesc să organizeze Formula 1 în Arad, cine știe … la cât ”visător” este Primarul, poate speră că în câțiva ani se vor strânge suficiente cauciucuri

Cetatea Aradului tot sub asediu, este înconjurată de doi impostori
De ani de zile se promite trecerea Cetății Aradului în circuit civil, practic se duce o luptă între PNL și PSD pentru ”cucerirea” acelor câteva zeci de hectare de teren care aparțin cetății. Marele cârpaci al Aradului susține că a semnat niște protocoale cu MApN dar chiar el nu le respectă, celălalt demagog … Mihai Fifor, din funcția de ministru al apărării, spune că va găsi o soluție pentru trecerea cetății în circuit civil și dacă marele cârpaci nu respectă protocoalele, dar nu spune care sunt acele soluții și nici când vor fi aplicate … probabil va încerca să pară mai hotărât după ce nu va mai fi ministru când va ridica din umeri și va spune că nu depinde de el trecerea Cetății Aradului în circuit civil
Rezultatul ”îngrijirii” copacilor à la Falcă
De câțiva ani putem vedea în Republica Falcă o nouă metodă de îngrijire a copacilor, metoda probabil inventată de marele cârpaci (numele vine de la faptul că tot timpul încearcă să cârpească toate nerealizările), în poza de mai jos se poate vedea rezultatul
Dacă Falcă nu a fost în stare să facă măcar centura, atunci o fac psd-iști … cu firma de casă a PNL-ului
”Doreii” din PSD Arad se laudă că ei termină centura, este știut că în Arad nici o lucrare mare nu se face fără comision, iar Tehnodomus, firmă parteneră PNL, este una din firmele care au câștigat licitația pentru finalizarea pasajelor de pe centura de nord a Aradului , să fie iar un ”blat” ?



Actualitati Arad
Arad Press
Arad Report
ARADON
ARQ
CriticArad.ro
Flacara Rosie
Glasul Aradului
In Arad
livearad
newsar.ro
Special Arad
Blog de istorie si arhitectura aradeana
kleinsanktnikolaus
Mişcarea Arădeană
Neu-Arader Treff
pro urbe
Studii urbane aradene
Sport Arad
UTA Arad
Arad free tours
Orasul Lipova
PecicaNews
Ziarul Crisul
ZăCurtici
BucătarManiac
Savori Urbane
Să gătim cu Ami
Kalypsoland Arad
Comentarii recente