După 16 ani de administrație PNL în Arad, încă sunt foarte multe gropi de gunoi neautorizate
În anul 2004, la 6 luni după ce a fost ales prima dată primar al Aradului, Gheorghe Falcă a modificat contractul de atunci cu firma Polaris, scutind firma Polaris ca pe cheltuiala lor, să curețe și să păzească toate gropile de gunoi neautorizate din orașul Arad, mai multe detalii sunt aici, rezultatul îl vedem toți zi de zi, după 16 ani orașul este tot mai murdar de la an la an, în zonele mai retrase, mai puțin circulate, gunoaiele sunt adevărate focare de infecție, poate cel mai dăunător pentru mediul înconjurător este gunoiul aruncat pe malul Mureșului, o zonă în care în loc să ne plimbăm cu plăcere, nu știm cum să ocolim gunoaiele … bine înțeles, noul contract cu RETIM nici vorbă să prevadă igienizarea zonelor unde se aruncă ilegal gunoi, iar Poliția Locală PNL Arad nu are timp de așa ceva, ei vânează vânzătorii de obiecte artizanale care încearcă și ei să își întrețină familia în aceste vremuri grele pentru toată lumea
(mai mult…)Arată asta si altora:
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă) WhatsApp
- Dă clic pentru a partaja pe X(Se deschide într-o fereastră nouă) X
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă) Facebook
- Dă clic pentru a trimite o legătură prin email unui prieten(Se deschide într-o fereastră nouă) Email
ianuarie 13, 2021 | Categories: căruța cu proști/nesimțiți, din Arad, doar o vorbă, nCompetențe, semnal de alarmă | Tags: calin bibart, gheorghe falca, groapa de gunoi neautorizata, gropi de gunoi arad, gropi de gunoi neautorizate, malul muresului | Lasă un comentariu
Administrația Falcă nu a dorit desfințarea gropilor de gunoi neautorizate
Mulți arădeni se întreabă de ce în 2016 mai există gropile de gunoi neautorizate în Arad
Raspuns: pentru că administrația Falcă a făcut o înțelegere cu Polaris să scoată acea clauză din contract care obliga Polaris să curețe gropile de gunoi neautorizate pe cheltuiala Polaris
Arată asta si altora:
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă) WhatsApp
- Dă clic pentru a partaja pe X(Se deschide într-o fereastră nouă) X
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă) Facebook
- Dă clic pentru a trimite o legătură prin email unui prieten(Se deschide într-o fereastră nouă) Email
mai 18, 2016 | Categories: din Arad, semnal de alarmă | Tags: contract salubritate arad, falca, gheorghe falca, gropi de gunoi arad, gropi neautorizate arad, polaria arad, polaris m, salubrizare arad | 3 comentarii

Actualitati Arad
Arad Press
Arad Report
ARADON
ARQ
CriticArad.ro
Flacara Rosie
Glasul Aradului
In Arad
livearad
newsar.ro
Special Arad
Blog de istorie si arhitectura aradeana
kleinsanktnikolaus
Mişcarea Arădeană
Neu-Arader Treff
pro urbe
Studii urbane aradene
Sport Arad
UTA Arad
Arad free tours
Orasul Lipova
PecicaNews
Ziarul Crisul
ZăCurtici
BucătarManiac
Savori Urbane
Să gătim cu Ami
Kalypsoland Arad
Comentarii recente