Mai sunt oameni cu coloana vertebrala: Carmen Stoica

Scrisoarea unei profesoare de limba română, devenită virală pe Internet: „Îmi cer iertare în faţa inteligenţei lor”

O scrisoare semnată de Carmen Stoica, profesoară la o şcoală din Bucureşti, a devenit virală pe Internet în ultimele zile, în contextul desfăşurării examenului de Evaluare Naţională 2014. Cadrul didactic le cere iertare elevilor pentru sistemul de învăţământ prin care trebuie să treacă.

Subiectele şi baremele de corectare de la Evaluarea Naţională 2014 au pus probleme elevilor care au susţinut examenul în urmă cu câteva zile. Pe de altă parte însă, şi unii profesori s-au arătat dezamăgiţi de felul în care acestea au fost gândite şi alcătuite.

O profesoară de limba română de la Şcoala nr. 99 din Bucureşti a publicat chiar o scrisoare de nemulţumire, care a devenit imediat virală pe Internet. Carmen Stoica susţine că vina pentru notele mici obţinute anul acesta la Evaluarea Naţională vor fi mai degrabă hibele din sistemul de învăţământ, şi nu elevii.

„Dragii mei prieteni,

Nu ştiu dacă interesează pe mulţi dintre voi examenul de la sfârşitul clasei a opta, dar pentru că n-am vreun blog, ziar sau emisiune TV, vă scriu vouă, poate transmiteţi mai departe… Ar trebui să schimbăm ceva, cât încă se mai poate. Aud mereu discursuri despre cât de bine şi de mult învăţam noi sau alţii mai în vârstă decât noi pe vremea comunismului şi despre cum nu învaţă generaţiile actuale, care nu au moral şi prinţip… De fapt, generaţiile actuale sunt mult mai inteligente decât noi şi e vina noastră, părinţi şi profesori, că nu le oferim ce le trebuie. Priviţi-vă copiii, să nu-mi spuneţi că nu ştiu mult mai multe decât ştiaţi voi la vârsta lor…

Să mă întorc însă la proba de română de la examenul de luni. Sunt profund dezamăgită de subiecte şi de barem. Mă gândesc de două zile la copiii mei care au muncit foarte mult anul acesta şi la cât o să fie de dezamăgiţi. La Gloria, Tudor, Lidia, Laura, Oana, Antonela, Cristina sau Andrei şi la mulţi alţii, care, probabil, vor lua note sub aşteptările lor şi mai mici decât nivelul lor real. De ce? Din vina celor care au conceput subiectul, baremul, din cauza viziunii celor care conduc învăţământul sau, mai bine zis, a lipsei lor de viziune. Concluzia va fi, sunt sigură, că suntem mai proşti decât cei din Occident şi că profesorii sunt slab pregătiţi, că nu ştiu să-i înveţe, dar nu-mi spuneţi că nu ştiţi copii care, în orice parte a Europei s-ar fi dus, nu s-au înscris într-o clasă superioară celei din România. Avem, de fapt, probleme cu marea cantitate de informaţii, cu subfinanţarea învăţământului, nu cu deşteptăciunea copiilor noştri. Eu cred că guvernanţii noştri ne spun „proşti” pentru că aşa suntem mai uşor manipulabili.

Aşadar, copiilor li s-a dat să-şi spună părerea despre mesajul unui text liric, la prima vedere –Rânduri pentru Anul Nou, de Minulescu. Textul era mult peste nivelul de vârstă şi capacitatea de înţelegere a unui copil de 14 ani, iar eu am în programă o singură oră pe an în care îi învăţ să-şi exprime opinia în legătură cu o temă oarecare. Cei care fac asemenea subiecte nu ştiu asta? Textul nu avea prea multe figuri de stil, ca să le poată comenta, lucru pe care copiii l-au învăţat. Aşadar, viaţa mea depinde de înţelegerea unui text al unui poet simbolist. De-aş fi avut un pastel, măcar o poezie de dragoste, ceva ce pot „vedea”, înţelege…

Apoi, li s-au dat sinonime… pentru „fiindcă”, copilul a scris „deoarece”, dar şi „pentru că”. Numai că această expresie nu apărea în barem şi multe profesoare nu au luat răspunsul în considerare, „pentru că e locuţiune”. Baremul ar trebui să epuizeze toate variantele de răspuns, nu să lase profesorul să aleagă. Eu le-am dat punctele, alţii nu. La fel, pentru „cer”: în barem apăreau „solicit”, „pretind”, dar, judecând contextual – „Ai auzit ce-ţi cer?” –, copilul a scris „vreau”, „te rog”, cum mi se pare şi firesc. În fond, nu soliciţi de la Anul Nou să fie neprihănit… A rămas, din nou, ca profesorul să aleagă. Eu am dat punctele, alţii nu.

Următorul exerciţiu le cerea să prezinte rolul virgulei, iar explicaţia era că apărea „o construcţie în cazul vocativ”. Dar mulţi copii au scris „construcţie incidentă”. N-au luat cele 6 puncte, deşi, conform Gramaticii Academiei, pe care cei care fac subiectele n-o consultă, construcţia incidentă cuprinde vocative! Se scrie asta, negru pe alb, la pagina 741, vol. 2.

Al treilea item se referea la măsura versurilor. Dacă n-ai numărat corect silabele o dată în viaţa ta, ai pierdut 6 puncte, mai mult decât valorează singurul exerciţiu de morfologie, pe care o studiem 8 ani, în sute de ore…
Şi, dacă tot veni vorba, dacă n-ai scris un adjectiv propriu-zis, nu iei nimic, pentru că nu ştii să le diferenţiezi pe acestea de cele provenite din participiu. Dar, în aceeaşi Gramatică mi se spune, la pagina 141, vol. 1, că adjectivele propriu-zise includ şi participiile şi gerunziile adjectivizate. Ce facem!? Mie mi se pare important ca un copil ştie să recunoască adjectivul, prepoziţia, dar eu nu pot să-i dau nimic, nici măcar amărâtul ăla de punct, dacă n-a scris „prepoziţie simplă”!

La subiectul al doilea apare un text nonliterar scris de Corina Zorzor. I-or fi cerut acordul ca să-i folosească textul? Cerinţele nu privesc înţelegerea textului, aşa cum ne lăudăm că o facem, având ca model testele PISA, ci, poate, atenţia. Foarte mulţi copii n-au formulat enunţuri corecte, pentru că au fost induşi în eroare de întrebare. Ei, ne mai încurcăm cu chestii de-astea…

La al cincilea item erau două subordonate care puteau fi interpretate diferit. Prima, temporală sau condiţională, dar şi ultima, indirectă sau de scop. Îmi amintesc scandalul de acum doi ani, când propoziţia a fost clar subiectivă, dar s-a corectat, până la urmă, în două feluri. De ce nu şi acum? Merge, la fel de bine, „îl încurajează pe cititor la…” ca şi „îl încurajează pentru a înţelege”.

Tema compunerii libere a fost nemaipomenită. Cât or fi stat să se gândească la asta? Copilul să prezinte o întâmplare petrecută în timpul participării la o întâlnire cu un scriitor contemporan! Cei mai mulţi copii n-au scris cele 10-15 rânduri necesare. S-au întâlnit cu scriitorul contemporan fără nume, celebru, Dan Puric, idolul mamei, Andrei Pleşu/Pleşa, Mircea Dinescul cu fular alb, Andreea Esca, Mircea Cărtărescu, Nichita Stănescu – o ea!! –, dar şi cu Mihai Eminescu, Creangă, şi i-au pus întrebări şi au fost emoţionaţi. Ce-ar fi putut spune mai mult? Am găsit o singură lucrare în care apărea un şoricel la prezentarea cărţii marelui scriitor, sedus de mirosul de caşcaval al unei cărţi culinare. Vina nu e a lor că nu ştiu niciun nume de scriitor – unii mai ştiu –, pentru că cei care apar frecvent la televizor nu sunt scriitorii, oamenii de cultură etc., ci oameni de un cu totul alt gen.

E, aşadar, vina noastră, a celor mari, că tolerăm un astfel de sistem şi suntem parte a lui, şi eu îmi cer iertare faţă de Cristi, Alberto şi toţi ceilalţi copii „ai mei” că nu i-am învăţat altceva, nu ştiu nici eu ce, care să le fi adus o notă mai mare la un examen atât de important pentru ei. Îmi cer iertare în faţa inteligenţei lor, a zâmbetului lor, a ochilor înlăcrimaţi cu care vor privi notele. O să-i privim şi pe aceştia plecând în alte ţări, care nu-i vor considera proşti, ci buni de muncă. Vor fi şi doctori, şi ingineri…

Şi astea n-ar fi decât câteva probleme legate de acest examen. Sper că nu v-am plictisit. Nu-mi spuneţi că nu vă interesează, pentru că şi copiii voştri o să crească.

Carmen Stoica, profesoară la Şcoala 99, Bucureşti.”

sursa