Săptămâna care a trecut, Bibi a mers la munca ca proletarul comunist care plimbă curentul cu găleata, adică degeaba, nu a făcut nimic pentru orașul Arad, singurul lucru care se poate menționa este că s-a lingușit pe lângă ministrul dezvoltării când acesta a vizitat Aradul cum se lingușea pe lângă Falcă înainte de a-l pune Falcă primar, … vorba lui Falcă … mare șarpe. Mai bine ne-ar spune Bibi ce se mai aude de restructurările din administrația locală, că ne-a aburit că va economisi nu știu câte milioane
Toți știm că orașul Arad are nevoie de mai mult spațiu verde, implicit și de parcuri, dar ca orice alt lucru, un parc în care oamenii ar trebui să se simtă bine ar trebui să fie și practic și util. În ultimele zile, primarul PNL al Aradului, Călin Bibarț, ne anunță că în cartierul Aurel Vlaicu se va face un nou parc de aproximativ 3,7 hectare, destul de mare, dar … probabil la sfântul așteaptă, pentru că nu a menționat un termen clar, … buuun, util este cu siguranța un astfel de parc, dar va fi și practic ? ținând cont că intrarea principală va fi o alee lată de aproximativ 3 metri ? ce se va întâmpla în caz de urgență ? pe unde vor fi evacuate zeci sau chiar sute de persoane care ar putea fi în acel parc ? pe unde ar intra ambulanța ? un parc ar trebui să fie un loc de agrement plăcut, nu un țarc în care să se plimbe oile
Începând cu 2004 de când PNL administrează orașul toate posturile vacante din toate instituțiile controlate de PNL au fost ocupate de persoane numite politic, sau pe pile, nu pe bază de competențe, rezultatul … pe lângă multe alte nerealizări, timp de 16 ani administrația PNL nu a fost capabilă să construiască sau să întrețină o singură toaletă publică, în ideea în care în fiecare cartier ar trebui să existe cel puțin una, cumva este de înțeles, au făcut în așa fel încât tot orașul arată ca o budă, atunci pentru ce ar mai fi nevoie de toalete publice ?
USR Plus, un partid eșuat ? … un partid care susține necondiționat un partid de penali ? … au spus în campania electorală că doresc eliminarea tuturor pensiilor speciale, fără penali în funcții publice, alegeri locale în două tururi de scrutin, impozit zero pentru salariul minim pe economie, au mai spus că intra la guvernare pentru a implementa ce au promis în campania electorală, nimic din acestea nu s-a realizat, au susținut sus și tare că nu îl mai susțin pe Florin Cîțu ca prim ministru, s-au răzgândit și au acceptat demiterea unui ministru de către PNL în schimbul unor promisiuni făcute de mincinoși, de fapt USR Plus a devenit un partid fără credibilitate, suport al PNL (partid plin de penali) cică în interesul României și pentru creșterea nivelului de trai al românilor, și pentru o campanie de vaccinare eficientă … etc., aceste lucruri le auzim de peste 30 de ani, de fapt se pare că USR Plus a devenit un partid suport al PNL așa cum era ALDE pentru PSD, un partid pe care PNL nu îl susține în consiliile locale sau județene decât acolo unde au ei interesul și se pare că USR Plus ne amăgește cu realizări în care chinuit obțin susținerea PNL și la final, PNL își va asuma toate realizările guvernului Cîțu, nu este exclus ca și USR Plus să aibă aceeași soartă ca ALDE
Călin Bibarț este primarul PNL al Aradului de mai mult de un an și jumătate, de la început și până în prezent repetă ca un papagal aceleași lucruri, tot timpul vorbește la viitor: „vom vedea, vom constata, vom încerca … vom face”, băi Bibi !!! Deja ar fi trebuit să vorbești la trecut: „am văzut, am constatat … am făcut”, de un an și jumătate vedem doar cârpeli ieftine, nici un proiect major nu a început, mai mult e vlogger decât primar, zi-ne Bibi … când ai făcut vreun rond de seară la Spitalul Municipal, sau ți-a fost frică să nu îți fie frig, la fel cum le este pacienților internați ? Sau ți-e frică să le privești în ochi pe poate viitoarele victime ale sistemului medical păstorit de voi ? Când ai făcut un rond pe la Adăpostul de animale ? Să te uiți în ochii câinilor pe care măcelarul pe care voi îl numiți veterinar urmează să le omoare, să mai discutăm de Teatrul vechi ? Nu are rost, oricum nu înțelegi …
Conform site-ul de achiziții publice, e-licitatie.ro, Primăria Arad condusă de Călin Bibarț a cumpărat în lunile septembrie 2020 – noiembrie 2020 aproape 6000 de role de hârtie igienică (de aproape 9000 de lei), ca o comparație cu anul 2018 când Primăria era condusă de Gheorghe Falcă, atunci, conform e-licitatie.ro, Primăria Arad nu a cumpărat nici o rolă de hârtie igienică. La cele de mai sus ar putea fi unele explicații: ori nu au respectat legea în epoca Falcă și nu au postat achizițiile, ori Falcă e mai zgârcit, le-a oferit angajaților hârtie A4 să o poată împărți la 4, ca pe pizza, strânge doar pentru el, comparativ cu Bibi care e mai domn, ori s-a apucat Bibi de tunuri
În timp ce administrația USR din Timișoara vorbește și face SF-uri (cine îi urmărește înțelege), administrația PNL din Arad aruncă bradu „mort” chiar înainte de crăciun pentru că nu a fost capabilă să monteze un brad cât de cât frumos care să îi facă pe arădeni să uite de problemele și restricțiile aduse de pandemie, asta după ce a asfaltat de trei ori podul Decebal, și tot „rahat” a făcut, bravo bibi, ține-o tot așa, doar așa vom putea scăpa peste patru ani de administrația coruptă condusă de PNL Arad
Viață grea pentru unii angajați din Primăria Arad, controlată de PNL Arad, primesc telefoane de serviciu de doar 500 de euro bucata, alea tot de firma dar la 150 de euro bucata îi deranjează în buzunar când stau toată ziua pe scaun, așa măcar stau pe câte unul de 500 de euro, că nu sunt proști, nu le-au cumpărat din banii lor, ci din banii noștri, pe lângă telefoanele astea mai trebuie ținut cont și de telefoanele primite de unii angajați ca șpagă pentru că au făcut contract pentru telefonie mobilă cu cei de la Telekom, viață grea să fi angajat al Primăriei PNL Arad
Cu siguranță unul din cei mai libidinoși politicieni din România, Fifor Mihai, candidatul PSD Arad pentru parlamentul României, ne îndeamnă ca la alegeri să trimitem impostorii acasă, așa vom face, pe data de 6 decembrie îți va expira viza de flotant, și te vom trimite și pe tine acasă, dar și pe cei care ne-au furat în Arad în ultimii 16 ani
S-a trezit și ăsta, după ce că nu a făcut mai nimic concret pentru Arad de când este în politică, acum vine iar cu cerșitul de voturi și cu aroganță de spune că „România are nevoie de PNL”, NU, România nu are nevoie de PNL, ne-ați furat destul, împreuna cu toată vechea clasă politică ați acaparat și corupt toate instituțiile statului, ați furat cât ați vrut, ați votat legi doar în interesul vostru de grup și v-ați pus prietenii și neamurile prin toate instituțiile statului … înjurăturile pe care le meritați nu le scriu, să vi le transmită fiecare în parte, să vedeți ce nevoie avem de PNL
Cu aproximativ două luni înainte de a renunța la mandatul de primar, în favoarea celui de europrimar, Gheorghe Falcă a semnat un contract pentru „amenajarea și întreținerea spațiilor verzi” în valoare de peste 2 milioane de lei, chilipir, printre altele, ce s-au amenajat de acești bani ? S-a schimbat iarba … cu iarba, mai exact, peste iarbă s-au pus rulouri de, iarbă, bani aruncați, ca atunci când a făcut pistele de biciclete și a înlocuit asfaltul bun cu un altul
Boca Bogdan, fără nici o experiență în administrația publică, a fost numit recent în funcția de city manager al orașului Arad de primarul ales de 9% din arădeni, Bibarț Călin, ei vor administra Aradul în următorii patru ani, asta pentru că PNL promovează competența
P.S. orice asemănare cu personajele Asterix și Obelix este o simplă coincidență
Comentarii recente