Dacă nu votăm PNL la alegerile europarlamentare, ajutăm un amărât să ajungă acasă … la Brad
De ce nu am ajuta un amărât să ajungă acasă ? Mai ales că efortul este minim, nu trebuie decât să nu votăm PNL la alegerile europarlamentare din 26 Mai
Votând DA la referendumul din 26 Mai 2019 le arătăm politicienilor că nu îi vom lăsa să scape după ce au devalizat țara
După 30 de ani în care politicieni din toate partidele care au contribuit direct sau indirect la devalizarea țării, avem ocazia să le arătăm că noi, românii, dorim ca ei să fie pedepsiți și să li se confiște și averile obținute ilegal, votând DA la referendum îi împiedicăm să îți dea amnistii și grațieri, îi împiedicăm să mai dea ordonanțe de urgență prin care să modifice Codul Penal în așa fel încât să scape nepedepsiți
Ce nu a fost, dar a devenit primarul Falcă, iepuraş în campania electorală
După 15 ani în fruntea Primăriei Arad, Gheorghe Falcă nu a ajuns decât un iepuraș de campanie electorală, supozitoarele PNL Arad cred că îl vor face europarlamentar, dar de fapt vor trimite în Parlamentul European nişte ”dinozauri” din PNL, ”dinozauri” precum Vasile Blaga și Adina Ioana Vălean (soția lui Crin Antonescu), ”dinozauri” care nu au făcut nimic bun pentru România, ”dinozauri” care nici măcar nu sunt promovați de PNL, oare de ce ? Pentru că au o imagine bună și oamenii au încredere în ei ?
Cei care își fac speranțe cu ALDE la alegerile europarlamentare
Știți că acest mamifer va reprezenta România în Parlamentul European ? Fost procuror comunist înainte de 1989, care atunci când era în Parlamentul României își punea nepoata să voteze în locul ei (și să voteze îi era lene), a avut în ultimii 30 de ani diverse funcții politice dar nu a făcut nimic pentru România, ea vreți să reprezinte România în Parlamentul European ?
Falcă trebuie să plece din Arad, dar nu la Bruxelles, ci la Brad, așa cum a venit
După ce se recuperează de la el tot ce a luat fără a avea vreun drept, ar trebui să plece din Arad așa cum a venit, dar nu la Bruxelles, ci de acolo de unde a venit, înapoi la Brad. În zilele următoare voi încerca să arăt cât de incompetent a fost în perioada în care a fost primar al Aradului pentru ca toți arădenii să înțeleagă de ce Falcă trebuie să plece la Brad, nu în Parlamentul European
Comentarii recente