Oraşul Arad, aşa cum îl vedem toţi … sau aproape toţi

Posts tagged “ciprian luca

Fostul viitor primar din campania electorală: Ciprian Luca

A trecut de la noaptea minții la pacea minții. În campania electorală arunca cu ciorbe prin oraș și promitea că va face la fel și după alegeri, din păcate erau mai mult gogonele


Au trecut alegerile … așa arată site-ul lui Ciprian Luca

Acum se poate vedea adevărata fața a celui care a vrut să fie primar al Aradului, cel puțin acest lucru încerca să ne zică, acum nu îl mai interesează să își promoveze imaginea pentru că nu mai are pe cine prosti, site-ul lui personal a fost spart de demenți și el doarme în chiloți

site luca


Azi mergem să votăm, pe Falcă să îl schimbăm

NU MAI VOTAȚI MIZERII

Nu e importantă doar schimbarea lui Falcă, ci e important să nu mai votăm partide/alianțe compromise în Consiliul Local și Consiliul Județean, trebuie dată o șansă partidelor noi înfințate, în Arad avem și alternativă

Untitled


Așa se face campanie electorală în România în anul 2016

Unii politicieni nu și-au schimbat mentalitate și cred că ne pot prosti dacă se lingușesc și folosesc aceleași metode cu care s-au obișnuit, ei cred că așa ne pot cumpăra voturile, unul aruncă cu asfalt, actualul primar Gheorghe Falcă, pentru că își permite, că doar nu el plătește, celălalt, Ciprian Luca, aruncă cu ciorbe, că doar l-am mai votat odată ca deputat și acum are de unde … oare ne mai prostesc ?

Untitled


„Ciorbă” nu se lasă, vrea ciolan pe masă

Deși are șansa să fie doar pe locul doi și dacă ar candida toți arădenii el tot speră să „Ciupe-ască” ceva, probabil i-a promis Falcă sau „nașu” Cionca ceva resturi din ciolan

IMG_20160212_182110-450x600 - Copy (2)


Mesaj de campanie electorală (VI): Ciprian Luca

Șef de Vatră, dar independent susținut de vreo trei partide, parcă făcute după asemănarea sa, ne mai uimește cu un mesaj, la doi le-am luat fața, sper să nu se supere


Așa arată un traseist politic

Probabil crede că locuiește într-un port de s-a gândit să treacă prin toate bărcile, și pe centură găsim mai multă moralitate, de doctrină nu are rost să discutăm

cover


Nu este păcăleală de 1 Aprilie

Nici Falcă și nici „Dau o ciorbă” nu renunță la candidatura pe care și-au depus-o pentru Primăria Arad în ideea susținerii unui candidat cinstit

falca si luca

 


„Dau o ciorbă” & company

Ca mușchetarii, unu ca fânu, toți ca el

Untitled


Faceți loc, faceți loc … „Dau o Ciorbă” ajunge pe ultimul loc

Ciprian Luca era acum câteva zile pe locul 3, acum este pe locul 8, în ritmul ăsta va fi pe locul 11 din 10 candidați, probabil și-a cheltuit banii pe ciorbe și acum nu mai are pentru postaci, așa știu unii să își facă campanie electorală, ciorbe, postaci … etc.

08 (mai mult…)


Gogomănia salvează România ? Și independent și PRU și PSRO ?

Imaginea de prezentare a candidatului independent și a candidatului Partidului România Unită și a candidatului Partidului Social Românesc la Primăria Arad, 3 în 1 ca detergentul sau ce să înțelegem ? Pe cine reprezintă ?

image (mai mult…)


Ciprian Luca pe când era DJ în Parlamentul României și vota cu două mâini

În prezent candidează ca „independent” pentru funcția de primar al Aradului, arădenii au nevoie de un primar marionetă care să voteze sau să ia decizii după cum îi zice cineva sau altcineva ?

Untitled (mai mult…)


Mesaj de campanie electorală (V): Ciprian Luca

O poză cu „Dau o ciorbă” din profil, aici i se vede cel mai clar fața

IMG_20160212_182822-450x600 - Copy (2) (mai mult…)