Oraşul Arad, aşa cum îl vedem toţi … sau aproape toţi

Posts tagged “primar arad

Asterix și Obelix, tandemul de păcălici care vă administra Orașul Arad

Boca Bogdan, fără nici o experiență în administrația publică, a fost numit recent în funcția de city manager al orașului Arad de primarul ales de 9% din arădeni, Bibarț Călin, ei vor administra Aradul în următorii patru ani, asta pentru că PNL promovează competența

P.S. orice asemănare cu personajele Asterix și Obelix este o simplă coincidență


Bibi, un primar de 10, doar 10 % din arădeni l-au votat

Călin Bibarț, zis Doddi, Bibi … Falcă (în prezent europrimar) spune despre el că este un șobolan mare, deși arată ca un păcălici, în următorii patru ani va fi, cel puțin pe hârtie, primarul Aradului, ales de mai puțin de 10 % din arădenii cu drept de vot, ce legitimitate are pentru a fi primar ? La astfel de anomalii s-a ajuns datorită legii electorale actuale, lege susținută și de PNL și de PSD, lege prin care primarii sunt aleși într-un singur tur, indiferent de numărul de participanți la vot

(mai mult…)


Moștenitorul Aradului își pierde răbdarea, sau încrederea, și atacă cu toate armele

Probabil de frică, probabil simte că nu are prea multe șanse să ajungă primar, moștenitorul nu mai așteaptă „moartea” faraonului și se pregătește să îl „îngroape”, prin noul mesaj transmis arădenilor, Bîlcea ne spune: „E timpul ca Aradul să strălucească”, prin asta ne dă de înțeles că știe nivelul la care a ajuns orașul, și știe că Aradul a fost administrat foarte prost în ultimii ani, și se prezintă ca noul „mântuitor” salvator. Prin acest mesaj ne arată că nu îi mai este frică de Falcă … și Faraonul ce face ? Joc de glezne


Oare care din cei din poză va fi noul faraon ?

De ceva timp se fac planuri pentru schimbarea faraonului, unul din cei din poză își ascute „cuțitul” de luni bune, e adevărat că cercul „suspecților” este restrâns, dar oare cine se visează a fi noul faraon ? Actualul faraon va pica de fraier până la urmă ? Pentru că el, fără să știe, îl va ridica …


Cică capul plecat sabia nu-l taie …

Dar când ești prost și stai tot cu capul plecat … te aștepți ca și cel cu „sabia” să fie la fel de prost ? Exemplu viu care ne arată de ce nu e bine să fi „yesman”, non stop „da domnu Falcă„ … „așa facem domnu Falcă” … și altul va fi candidatul partidului pentru funcția de primar, parcă ar fi ștampilat pe frunte cu „FRAIER” …


Întrebări deschise pentru primarul Aradului: Călin Bibarț

În primăvara anului 2019 au început lucrările de schimbare a canalizării pe Calea Aurel Vlaicu, foarte bună inițiativa. Doar că deși lucrarea nu este terminată, lucrările sunt oprite de câteva luni, întrebările ar fi: care este motivul pentru care lucrările sunt oprite ? și, când vor fi gata, inclusiv asfaltarea, nu de alta, dar arădenii își distrug zilnic mașinile din cauza gropilor, de ce se deschid șantiere și pe urmă se întrerupe lucrul ?


Oare ce îl califică pe domnul Gianina Bîlcea pentru a fi candidat la funcția de primar ?

Urmând exemplul ”marilor” dinastii nord coreene, faraonul Aradului, marele cârpaci, ctitor de supermarketuri, și-a desemnat moștenitorul la funcția de primar al Aradului. Desemnat ca fiind viitor primar din partea PNL Arad, oare ce îl califică pe domnul Gianina Bîlcea pentru a fi candidatul PNL la Primăria Arad și eventual primar al Aradului ? Mai ales că marele cârpaci ne-a lăsat cu cârpituri, fără stadioane, drumuri de plâns, dar bugete generoase cheltuite cu Tehnodomus și alte firme de casă


Un primar din Teleorman și-a trecut recent numele pe un monument dedicat eroilor, Falcă a făcut acest lucru încă din 2007

Fără a avea vreun merit, politicienii fără scrupule își promovează imaginea și pe monumentele dedicate militarilor morți în război sau deținuților politici din perioada comunistă, evident, printre politicienii care fac acest lucru nu putea lipsi primarul Aradului, Gheorghe Falcă, care încă din 2007 și-a trecut numele pe un monument din centrul Aradului


Falcă a „făcut treabă”, ne-a lăsat şi fără Cetatea Aradului

După ani de zile de promisiuni, după două protocoale semnate cu MApN și nerespectate de Primăria Arad, Cetatea Aradului rămâne tot a armatei și nu intră în circuit civil, bineînțeles, Falcă aruncă vina pe cei de la PSD pentru incompetența lui iar supozitoarele PNL ne spun că: ”Falcă a făcut treabă”. Respectarea protocoalelor de către Primăria Arad ar fi făcut ca, la un moment dat, Cetatea Aradului să intre în circuit civil, așa …. mai avem mulți ani de așteptat. Nu trebuie uitat nici mincinosul de Fifor de la PSD care a afirmat la un moment dat că indiferent dacă Primăria Arad va respecta sau nu protocoalele, ei, cei de la PSD, prin controlul pe care îl au la MApN, vor introduce Cetatea Aradului în circuit civil

OLYMPUS DIGITAL CAMERA


Se crede ZORRO, dar nu e decât un ZERO, de 15 ani

”Doarme” în post de vreo 15 ani. Primarul nostru, Gheorghe Falcă, este un zero la toate capitolele:

  • Zero la capitolul: Curățenia orașului
  • Zero la capitolul: Asfaltare străzi
  • Zero la capitolul: Trafic fluent în oraș
  • Zero la capitolul: Investiții majore în oraș, excepție supermarketurile
  • Zero la capitolul: Calitatea lucrărilor executate
  • Zero la capitolul: Interes față de cetățean

….. practic zero la toate capitolele, acum mai vrea să fie europarlamentar, ce să facă acolo ? Dacă aici și-a arătat impotența, acolo ce poate arăta ?

Are plus doar la declarația de avere, acolo an de an mai adaugă câte o casă, la fel cum Cionca mai adaugă câteva hectare de teren, și să mai spună cineva că e rău să fi primar, vila e vilă, plus restul beneficiilor, polițiști locali care îi facilitează accesul în trafic … etc.


Acest stâlp este ca primarul Falcă, așteaptă să cadă

Este doar o chestiune de timp, și pentru stâlp, și pentru primarul Gheorghe Falcă, deși el speră să fie ales europarlamentar, nu va fi nici europarlamentar și nici primar al Aradului, pur și simplu nu merită, este un incapabil. Stâlpul … a fost lovit în urmă cu foarte mult timp, deși au schimbat ”parapeții”, pentru stâlp nu au avut timp, sau minte


Concluzie după 15 ani de domnie portocalie, domnie comparabilă cu o epidemie de ciumă

Pentru iubitorii lui Falcă, fiecare îl poate iubi cum consideră; unii după funcție, alții după ce înseamnă numele, dar în special pentru cei care mai vor să îl voteze, pe el sau partidul pe care îl reprezintă …. Nu mai trebuie să îi votați, nu mai avem stadioane, nu mai are ce demola, e adevărat că a terminat cu stadioanele și a început cu clădirile vechi (prima este clădirea de vis-a-vis de Atrium Mall), dar clădirile vechi, așa neîntreținute, sunt ce a mai rămas din istoria noastră, a arădenilor, chiar și pe astea să le distrugem ?


Primarul nostru pregătit de 1 Martie

Dispus să facă orice pentru a fi în centrul atenției, şi chiar reuşeşte