Oraşul Arad, aşa cum îl vedem toţi … sau aproape toţi

Posts tagged “uta

Când parveniții iau decizii … Clubul UTA a fost din nou sancționat de niște parveniți care ar trebui să ajute clubul, nu să îl sancționeze pentru spectacolul făcut de suporteri

Context: Clubul UTA a fost din nou amendat de Federația Română de Fotbal pentru coregrafia făcută de suporteri la ultimul meci jucat pe stadionul Francisc Neuman …
FRF este o federație/asociație a cluburilor, fără cluburi FRF nu are obiectul muncii, conducerea FRF e aleasă de cluburi pentru a le reprezenta interesele și pentru a organiza meciurile dintre cluburi, toate aceste activități ale cluburilor și federației sunt axate în jurul fotbalului, … ca fotbalul să fie atractiv și profitabil, fotbalul trebuie să fie spectacol, … în general, cei care fac spectacolul pe stadion sunt fotbaliștii, … dar mai sunt cluburi care au suporteri care, într-un fel sau altul, se organizează și contribuie cu bani personali pentru a contribui și ei la acel spectacol de 90 de minute pentru care spectatorii și telespectatorii urmăresc meciul … și după un astfel de spectacol, făcut de fotbaliști și de suporteri, vine federația și sancționează clubul pentru comportamentul suporterilor deși suporterii nu au scandat jigniri, nici nu au aruncat cu obiecte în teren și nici nu au deranjat pe cineva în vreun fel sau altul, ci doar au cântat și au creat efecte speciale cu bannere și torțe … și pentru asta, vine Federația Română de Fotbal, cea care ar trebui să ajute cluburile, și sancționează clubul … am înțeles că în politică cei care ajung la putere se tâmpesc, dar chiar toți care pun mâna pe ciolan în țara asta se tâmpesc ?

pentru acest spectacol de omagiere făcut de suporteri în memoria Baronului Francisc Neuman clubul UTA a fost sancționat de Federația Română de Fotbal

Acum 76 de ani un arădean a avut un vis, La mulți ani UTA !!!

Un vis frumos pe care noi îl trăim și azi și pe care trebuie să îl trăiască și copiii și nepoții noștri, La mulți ani UTA !!! Mulțumim Francisc Neuman


Ipocrizia administrației PNL Arad față de Clubul UTA continuă cu nerușinare

Înainte de alegeri, toți mai marii PNL Arad s-au pozat pe stadionul Francisc Neuman și au promis cât au putut ei de mieros că dacă vor fi aleși vor continua să finanțeze clubul UTA din banii arădenilor, ca urmare a alegerilor a fost ales primarul propus de PNL și au și cel mai mare număr de consilieri locali, după alegeri, primarul ales, Bibarț Călin, parcă a uitat ce a promis înainte de alegeri și ne anunță că dorește să perceapă chirie Clubului UTA pentru folosirea Stadionului Francisc Neuman, donat arădenilor de familia Neuman, familie care a și fondat Clubul

(mai mult…)

Arătând că nu e diferit de PSD, PNL Arad sabotează clubul UTA

Ca să înțelegem cât de jegoși pot fi cei din administrația PNL Arad. În anul 1945 familia Neuman a fondat în Arad un club de fotbal, pentru buna funcționare a clubului au construit inclusiv un stadion, stadion care la acel moment era poate cel mai modern din țară. deși comuniștii au confiscat stadionul, „fundația” pusă de familia Neuman a făcut ca echipă să aibă rezultate zeci de ani, adunând unul din cele mai impresionante palmaresuri din România, după 1989 familia a cedat stadionul, gratuit, orașului Arad, ce face administrația PNL Arad condusă de europrimarul Gheorghe Falcă, prin marioneta, Călin Bibarț …

(mai mult…)


Falcă a făcut treabă, ne-a lăsat și fără 5 (cinci) terenuri de fotbal

După 15 ani de cârpeli, promisiuni și minciuni, Aradul are mai puțin cu 5 (cinci) terenuri de fotbal, e adevărat că stam prea bine la capitolul supermarketuri

  1. Stadionul CFR – în prezent supermarket
  2. Stadionul Strungu – în prezent o tentativa de complex comercial
  3. Stadionul UTA – demolat cu intenția de a construi altul, dar lucrările durează de foarte mulți ani și nu au un termen clar de finalizare a lucrărilor. Pentru a ne arăta cât este de mincinos, a împărțit caserole cu iarbă care cică ar fi din gazonul stadionului, dar cu cât împărțea mai multe caserole, gazonul rămânea tot intact
  4. Stadionul Telecom – în prezent tot supermarket
  5. Stadionul Blănarul – probabil a fost greu să construiască centura câțiva metri mai în lateral, pentru a lăsat un spațiu unde se puteau juca și copii din cartier

Probabil a considerat că nu e suficient, și a ”mutilat” și terenul de fotbal din Subcetate


Concluzie după 15 ani de domnie portocalie, domnie comparabilă cu o epidemie de ciumă

Pentru iubitorii lui Falcă, fiecare îl poate iubi cum consideră; unii după funcție, alții după ce înseamnă numele, dar în special pentru cei care mai vor să îl voteze, pe el sau partidul pe care îl reprezintă …. Nu mai trebuie să îi votați, nu mai avem stadioane, nu mai are ce demola, e adevărat că a terminat cu stadioanele și a început cu clădirile vechi (prima este clădirea de vis-a-vis de Atrium Mall), dar clădirile vechi, așa neîntreținute, sunt ce a mai rămas din istoria noastră, a arădenilor, chiar și pe astea să le distrugem ?


Decizie istorică pentru UTA

… a fost luata azi cu mult curaj de Suporter Club UTA pentru a duce mai departe numele UTA

uta_inaintea_returului_cu_feyenoord_de_la_arad (mai mult…)


Suporter adevarat al echipei UTA ?

… din pacate sunt persoane care spun ca sunt suporteri al echipei UTA … dar ei fac de rusine UTA

uta (mai mult…)


Topul nesimţiţilor: adrian marţian, „patron UTA”

Inainte de a spune/scrie ceva trebuie sa spun ca nu sunt un microbist, nu sunt un fan al echipei UTA, toate informatiile despre situatia actuala de la UTA le-am citit in presa

adrian martian, prietenul lui mutu, mutu drogatu ? (cine se aseamana se aduna)

adrian martian, prietenul lui mutu, mutu drogatu ? (cine se aseamana se aduna)

(mai mult…)