De ce ar face RETIM un cadou de 74 000 de euro ? Oare ce cadou au oferit cei de la RETIM administrației PNL Arad pentru cât sunt de favorizați ?
RETIM (firma care a „câștigat” licitația pentru colectarea gunoiului și în Arad) i-a făcut cadou fostului primar PNL al Timișoarei o limuzină Mercedes în valoare de 74 000 euro, mai exact i-a dat pentru folosință o limuzină Mercedes, proprietatea RETIM, pentru care RETIM suporta toate cheltuielile. de ce ar face o firmă un așa cadou unui primar ? Oare ce cadou au oferit cei de la RETIM pentru a primi exclusivitate în colectarea gunoiului din Arad ? Pe lângă faptul că li s-a oferit exclusivitate, li s-a oferit un contract care le permite să mărească tariful când vor și cu cât vor, a oferit administrația PNL din Arad o așa favoare pe gratis ?
Avem același gunoi dar urmează să plătim mai mult pentru că alți au negociat în locul nostru
Noua firmă acreditată de administrația locală să ridice gunoiul menajer în Arad încalcă contractul pe care ne-au forțat să îl semnăm sub amenințarea amenzilor. Deși ei s-au obligat prin contract să doteze punctele de colectare cu pubele, după semnarea contractului de către cetățeni, ei invită cetățenii să meargă fiecare să își ridice pubelele, ne tratează ca pe milogi deși noi urmează să plătim un tarif mai mare decât plăteam înainte. Mai jos sunt câteva din obligațiile lor și din drepturile noastre, stabilite de ei prin contractul pe care l-au negociat, abuziv, cei de la RETIM cu administrația locală
Comentarii recente