Parcul şi Conacul Regal din Săvârşin

… un articol interesant …

Domeniul regal, se află la poalele Dealului Cruntava şi Dâmbul Bisericii, din marginea de est a Săvârşinului. O suprafaţa de 20,43 ha, împrejmuită cu un zid din piatră, se aşterne pe direcţia SV-NE, ca o fâşie  alungită de 800 m, cu lăţimea maximă de 300 m. O movilă lungă de 300 m se ridică în plan înclinat spre un platou nordic cu o suprafaţă de aproape 3 ha. Spre est, valea Pârâului Morii se desfăşoară în meandre şi traversează domeniul aproape axial, pe toată lungimea sa.  Malul său stâng se ridică în pantă, până la platou alungit, din centru. 

Numeroasele denivelări naturale sub forma unor dâmburi râpe şi vâlcele, cursuri secundare de apă cu o vegetaţie lemnoasă abundentă, oferă posibilitatea unor intense prelucrări peisagistice care constau din taluzuri, muşuroaie, şanţuri, lac, insulă, alei, terenuri de sport, construcţii şi mobilier de grădină adecvat. Parcul, bogat sortimentat, (cuprinde 92 specii de arbori şi arbuşti), a fost amenajat în stil englezesc, dezvoltat natural chiar şi în zonele create artificial. Aspectul său pitoresc este de netăgăduit, nota de originalitate, fiindu-i asigurată şi prin prezenţa copacilor seculari.

Primele amenajări ale domeniului, au fost executate în perioada 1650 – 1680, când familia Forray, a construit un conac, pentru a fi folosit ca reşedinţă de vară. Deşi nu a fost incendiat şi devastat de răsculaţii lui Horia Cloşca şi Crişan, domeniul a trecut prin momente critice, care au început la 27 iulie 1784 prin răpirea vice-comitelui Andrei Forray de către ceata lotrilor condusă de Petru Beciu şi Urs Ribiţa.
În 1857, Istvan Foray, apelând la serviciile peisagistului Ory Ferencz, a început primele lucrări ample de amenajare a parcului. Tot el, în anul 1870, a dat forma neoclasică a construcţiei.

Prin căsătorii, domeniul, care la începutul secolului XX, cuprindea 18.700 ha fâneţe, 7600 ha pădure, a devenit proprietatea conţilor Nadasdy şi Huniady. Reşedinţa din Săvârşin a familiei înconjurată de un imens spaţiu verde era compusă din conac, acareturi, parc, grădină de zarzavaturi, lac cu peşte, alimentat de câteva pârâuri. 

După moartea contelui Carol Hunyadi, în 1932, domeniul a devenit proprietatea Societăţii Anonime de Agricultură Corvin, care prin intermeciul lui Anton Mocioni, şi a altor persoane interpuse, a vândut regelui Mihai I întregul său activ. 

Reşedinţa , a fost construită în forma sa finală pe platoul movilei din mijlocul parcului. Aspectul său general este al unui conac, asemănător arhitecturii clasice frecvente imperiului austriac din urmă cu două secole. Compus din trei nivele: subsol înalt, parter şi etaj, imobilul are faţadele principale, orientate spre sud şi nord, desfăşurate pe un front de 45 m, cu înălţimea de 10 m până la streaşina învelitoarei din ţiglă. Deasupra intrărilor de la etajul întâi şi pe faţadele laterale, au fost montate în scop decorativ, figuri tradiţionale ale templelor antice greceşti. De asemenea, la nivelul planşeului imaginar de la etajul I, întreaga suprafaţă a corpurilor centrale, este străbătută în plan orizontal de câte un brâu cu denticuli ornamentali. Ferestrele şi uşile au fost dotate în exterior cu obloane din lemn şi jaluzele pliante, vopsite în alb, care dau clădirii un farmec aparte. La faţada de nord, două rampe carosabile pe socluri şi cu parapete din piatră, asigură accesul vehicolelor până la intrare. Pe partea opusă, la faţada sudică, în dreptul salonului mare, de la etaj, a fost ridicată, o terasă tip balcon deschis cu parapet din baluştri din piatră, susţinută de patru coloane dorice. 

Cele 65 încăperi, aveau destinaţii diverse: camere pentru dormit, lectură, pentru servit masa, odihnă, birouri sau anexe administrative. Pentru încălzire se foloseau sobe din teracotă de diferite culori, de format vechi. În salonul mare, a fost zidit un şemineu din cărămidă roşie aparentă cu rosturi albe, iar în hol, unul din piatră de Başchioi. 

Lucrările de renovare şi modernizare a vechiului conac, au fost realizate de firma Emil Prager şi Clemente Santalenna, după planurile arh. Mario Stoppa. Ele au constat din: consolidarea şi modificarea tuturor nivelelor prin montarea unor noi scări interioare din stejar, amenajarea a cinci camere de baie, refacerea terasei principale şi a trotuarelor, zidării, tencuieli, pardoseli. Pe parcurs, dotările şi amenajările interioare au mai cuprins: o instalaţie de încălzire centrală cu apă caldă şi calorifere furnizată de firma Fraţii Sulzer, duşuri mobile flexibile, bideuri menlo, robinete, scaune de celuloid, garnitură de baie colorată, căzi de fontă emailate, lavoare, oglinzi din cristal, uzină electrică, instalaţie de stingere a incendiilor. Paul Staehelin şi ing. Bartha au proiectat şi montat aparatură de condiţionare a apei potabile cu hidrofor. Clădirea a mai fost prevăzută cu instalaţii electrice, de telefonie, sonerie, radio, castelul fiind iluminat în exterior cu paisprezece felinare din fier forjat oferite de firma C. Ruffer. Pentru distracţia  familiei suveranului şi a oaspeţilor, s-a prevăzut o popicărie, o cameră de scrimă şi o sală de cinema, iar în parc un teren de tenis împrejmuit cu plasă de sârmă. 

Împrejurimile au fost prelucrate peisagistic de Ioan Brezoianu. Astfel, în colţul de sud-est al parcului a fost deschis accesul principal, de onoare, care, printr-o alee largă, pavată cu plăci mari din beton, urca lin, pe un traseu şepuit printre trunchiuri de răşinoase spre platoul şi intrarea din nordul clădirii. Aici, ca un covor imens, spre nord, se întinde pajiştea, care oferă vizitatorului o privelişte de un pitoresc nebănuit. Câţiva stejari seculari, valoroşi prin mărime, formă şi vechimea de peste trei secole, conturează poiana şi dau personalitate aleilor care se deschid. La marginea vestică a platoului, grupuri de răşinoase, ulmi, platani, monumentali adaugă un plus de pitoresc priveliştei. O alee lată, încadrată de tei, conduce peste un podeţ din piatră spre poarta secundară unde sunt concentrate, cele mai multe clădiri ale administraţiei: garaje, uzina electrică, Casa personalului, cu bucătărie, spălătoria, casa adjutanţilor, locuinţa şi biroul administratorului, diverse magazii. O altă alee şerpuită printre arbori, pietruită neregulat cu lespezi, conduce spre podeţul din lemn cu balustrade de mesteacăn, ridicat între cele două maluri ale pârâului Băneşului, făcând posibil accesul spre Dormitorul reginei Maria. Aici, pe o suprafaţă de 600 metri pătraţi, convieţuiau, fără a se respecta nici o regulă a simetriei, printre alei şi cărări cu dale din piatră sau presărate cu pietriş mărgăritar, pomi fructiferi şi specii ornamentale. Se puteau întâlni, meri decorativi Floribunda purpurea, vişin Baron Iojika – Gabriel, trandafiri căţărători Port-Scarlat-Chinber, corn, pin strob, bujori, tufe de mahonia, catalpa, castani, iar căţărată pe ziduri, viţă de vie sălbatică. Un bazin cu ţâşnitoare, completa imaginea acestui spaţiu atât de bogat sortimentat. 

Lateral domină un foişor din zid, al cărui deschidere străjuită de coloane, plasează edificiul într-un decor antic. Spre marginea vestică, privirea se opreşte la o pergolă cu glicine, aşezată lângă un grup de trandafiri Orange-Trumpf care conducea spre o curte englezească pregătită pentru rozariu şi o seră de mici dimensiuni. În continuare, spre nord, se proiectau siluetele serei vechi, cu geamlâcuri înalte, azi demontate. Într-o perspectivă mai îndepărtată, peste acoperişul caselor din sticlă, se profilau dealurile înalte şi mohorâte, acoperite de păduri seculare. Răsadniţele şi livada cu meri, pruni şi peri completa acest sector economic al domeniului.  

În partea de est a platoului amintit, aleile, se deschid, pe lângă un dâmb împodobit cu arbori decorativi, spre lacul artificial, al cărui contur neregulat îi măresc farmecul. Alimentat de apele Pârâului Morii, lacul este mărginit de o alee circulară. Pe luciul apei se oglindesc sălcii pletoase care îşi scaldă vârful ramurilor în apă, alături de nuferi roşii, pâlcuri de papură, grupuri de bujori şi crini albi. Un pod japonez, curbat, străjuit de pâlcuri de rhododendroni şi feriga, permite accesul pe o insulă cu un foişor amenajat pe mijlocul ei. O altă alee cu trepte marcate rustic, trece pe lângă terenul de tenis unde se grupează tufe de magnolie.

Spre nord, pe Valea Morilor, aleia numită Calea lui Horea, urmăreşte în amonte firul apei, trecând pe lângă gheţărie şi ruinele vechii mori, spre locuri mai puţin prelucrate peisagistic. 

În partea de sud, parcul coboară până la grilajul împrejmuirii, bordat pe toată lungimea sa cu un gard viu din thuja. O pajişte cu o lăţime de 150 m, până la conac, scoate în evidenţă, conturul unor copaci singulari din speciile Shophora japonica, Begonia, Catalpa sau grupurile de Pinus şi Imperus.

După abdicarea regelui Mihai la 30 decembrie 1947, conacul din Săvârşin, împreună cu bunurile sale şi o suprafaţă de 35,759 jugăre cadastrale, a fost repartizat, succesiv Ministerului de Interne şi Ministerului Sănătăţii. Obiectele de artă şi câteva piese de mobilier, cu excepţia unei părţi din argintărie, mobilier şi covoare, au fost preluate în luna iulie de către Ministerul Artelor şi Informaţiilor. 

În anul 1968, conacul a fost renovat şi transformat în reşedinţă destinată preşedintelui României. 

În anul 2001, domeniul a redevenit proprietate a familiei regelui Mihai.

sursa