Comunistul tot comunist rămâne
Trimis de la „centru” să le dea lecții psd-iștilor arădeni crede că ne poate manipula pe toți, este vorba de Mihai Fifor care dintr-o dată a devenit arădean cu toate că acum ceva timp nici nu știa unde este Aradul
A rămas cu aceleași practici comuniste învățate de la Iliescu & comp., el șterge comentariile când cineva își permite să îl întrebe de ce a votat în Senatul României împotriva ridicării imunității lui Gabriel Oprea pentru ca acesta să își poată dovedi nevinovăția în fața justiției
Avem destui măgari în Arad, nu mai avem nevoie și de alți, cine dorește să îl pupe în fund pe acest Fifor să o facă cât mai discret posibil dar pe noi, cei care nu mai dorim comunismul, să ne scutească
Până una alta Tov. Fifor, nici notă nu meriți, ia-te de mână cu Falcă și lăsați-ne
Lasă un răspuns