Oraşul Arad, aşa cum îl vedem toţi … sau aproape toţi

Lipsă de transparență sau incompetență la Primăria Arad ?

În ultimul timp Asociația Alternativa De Vest a făcut mai multe petiții pentru „desecretizarea” unor informații publice din unele afaceri ale administrației Falcă, la una dintre aceste petiții Primăria Arad a avut nevoie de 22 de zile pentru a scana 3 (trei) pagini format A4

01

În data de 07.03.2016 a fost înregistrată cererea cu numărul 15327 prin care se cereau informații despre protocolul semnat între MApN și Municipiul Arad, protocol care are doar 3 pagini, după 17 zile Primăria Arad vine cu o informare prin care anunță că „având în vedere volumul informațiilor solicitate” termenul va fi prelungit la 30 de zile, de 30 de zile ar avea nevoie Primăria Arad să scaneze 3 pagini cât are ultimul protocol semnt între MapN și Municipiul Arad și pe care la trimis la doar 5 zile de la înștințarea prelungirii termenului

02

Și raspunsul final, după 22 de zile de la înregistrarea cereri, care conține cele 3 pagini ale protocolului cu numărul 33429 din 26 Mai 2015 semnat între MApN și Municipiul Arad, protocol care va fi făcut și el public

03.raspuns cererea 15327 - alternativa de vest-page-001

Dacă și 3 pagini sunt greu de scanat atunci nu ramâne decât dilema : ”Lipsă de transparență sau incompetență la Primăria Arad”, oricare din aceste două lucruri ar fi adevărate, sunt foarte grave pentru cetățenii Aradului

sursa: Alternativa De Vest

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s