Bibi, un primar de 10, doar 10 % din arădeni l-au votat
Călin Bibarț, zis Doddi, Bibi … Falcă (în prezent europrimar) spune despre el că este un șobolan mare, deși arată ca un păcălici, în următorii patru ani va fi, cel puțin pe hârtie, primarul Aradului, ales de mai puțin de 10 % din arădenii cu drept de vot, ce legitimitate are pentru a fi primar ? La astfel de anomalii s-a ajuns datorită legii electorale actuale, lege susținută și de PNL și de PSD, lege prin care primarii sunt aleși într-un singur tur, indiferent de numărul de participanți la vot
Călin Bibarț a fost votat de puțin peste 14 mii de persoane din cei peste 148 mii de arădeni cu drept de vot în orașul Arad
dacă din cele aproximativ 14 mii de voturi scădem angajații angajați de PNL în administrația locală sau în societățile administrate de Consiliul Local/Primărie, scădem și rudele lor, persoane care practic depind de PNL Arad, Bibarț ar fi ieșit pe locul 2, deci nu e greșit să se spună că Bibarț a fost ales primar de cei care depind într-un fel sau altul de PNL Arad, și nu se poate spune că alegerea lui Bibarț este voința majorității arădenilor
Arată asta si altora:
- Dă clic pentru partajare pe WhatsApp(Se deschide într-o fereastră nouă) WhatsApp
- Dă clic pentru a partaja pe X(Se deschide într-o fereastră nouă) X
- Dă clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide într-o fereastră nouă) Facebook
- Dă clic pentru a trimite o legătură prin email unui prieten(Se deschide într-o fereastră nouă) Email
Similare
This entry was posted on septembrie 29, 2020 by cetăţean arădean. It was filed under din Arad, doar o vorbă and was tagged with bibart, bibi, calin bibart, doddi arad, primar arad, primar de 10.

Actualitati Arad
Arad Press
Arad Report
ARADON
ARQ
CriticArad.ro
Flacara Rosie
Glasul Aradului
In Arad
livearad
newsar.ro
Special Arad
Blog de istorie si arhitectura aradeana
kleinsanktnikolaus
Mişcarea Arădeană
Neu-Arader Treff
pro urbe
Studii urbane aradene
Sport Arad
UTA Arad
Arad free tours
Orasul Lipova
PecicaNews
Ziarul Crisul
ZăCurtici
BucătarManiac
Savori Urbane
Să gătim cu Ami
Kalypsoland Arad
Alo aradu, Dece nu ai ieșit la vot???? Nu intaleg chestia cu Bibi nu e dorit ca primar decât de 10% dintre arădeni . Se pare ca va contraziceți , restul nu le pasa asta înseamnă ca sunt de-acord cu oricine deci automat și cu bibi .
Bibi a câștigat și acceptați pentru 4 ani . Pana atunci ciocul mic . Ca INFO pt cei Care ma vor critica , eu nu l-am votat pe Bibi dar am ieșit la vot.
septembrie 29, 2020 la 9:52 pm