Parada securiștilor și în Arad
Cu ocazia alegerilor europarlamentare un alt partid obscur, condus de Victor Ponta, în care s-au înscris destul de multe persoane care au legătură cu serviciile secrete, parcă la ordin, încearcă să ne convingă de faptul că ei merită să ne reprezinte în Parlamentul European
Când mai mergem să votăm nu trebuie să uităm nici de poza asta
Această poză ne arată una din cele mai hidoase și perfide alianțe care au fost în România în ultimii 30 de ani, alianță între PSD și PNL-PC (partidul înființat și finanțat de Dan Voiculescu, unul din cele mai perfide personaje din România ultimilor 30 de ani)
Victor Ponta pe când era mai presus de lege
În baza căror legi a garantat Victor Ponta celor de la Antena 3 că atâta timp cât el este Prim Ministru al României ei nu trebuie să părăsească sediile confiscate printr-o hotărâre judecătorească definitivă ?
60 de motive pentru care nu votez cu Victor Ponta
Decizia de a vota sau de a nu vota un anume candidat trebuie să aibă la bază o serie de argumente. Eu am găsit 60 de argumente pentru care nu voi vota cu Victor Ponta
De ce să votăm aşa preşedinte ?
In curand urmeaza turul a doilea pentru alegerea Presedintelui Romaniei, de ce ar vota oamenii cu ofiterul sub acoperire Victor Ponta ?
Campanie electorală: „Galacticul” Victor Ponta
Daca tot a inceput campania electorala pentru alegerile prezidentiale m-am hotarat sa va prezint „cateva optiuni” pe care le aveti cand veti vota (daca veti vota), nu se poate incepe cu altcineva decat cu „galacticul” Ponta Victor alias Copy-Paste
Comentarii recente