Avem același gunoi dar urmează să plătim mai mult pentru că alți au negociat în locul nostru
Noua firmă acreditată de administrația locală să ridice gunoiul menajer în Arad încalcă contractul pe care ne-au forțat să îl semnăm sub amenințarea amenzilor. Deși ei s-au obligat prin contract să doteze punctele de colectare cu pubele, după semnarea contractului de către cetățeni, ei invită cetățenii să meargă fiecare să își ridice pubelele, ne tratează ca pe milogi deși noi urmează să plătim un tarif mai mare decât plăteam înainte. Mai jos sunt câteva din obligațiile lor și din drepturile noastre, stabilite de ei prin contractul pe care l-au negociat, abuziv, cei de la RETIM cu administrația locală

Încă o inepție în Republica Falcă, trebuie să faci peste 1,5 km să traversezi o stradă
Pentru cei care mai au dubii privind câștigătorul dintre Arad și Caracal. Ca să traversezi cu mașina Calea Timișorii din fața Stadionului Motoru și până pe partea cealaltă trebuie să parcurgi mai mult de 1,5 km. Pentru această mare realizare trebuie să îi mulțumim marelui cârpaci, ctitor de supermarketuri, ilustru inginer de drumuri, primarul Aradului, Gheorghe Falcă

După cum am tot văzut, în Republica Falcă toate se fac invers
După principiul că e mai ușor să distrugi decât să construiești, primarul Aradului și-a trimis slugile să ridice de pe străzile din oraș mașinile parcate ilegal. Nu ar fi nimic anormal în acest lucru dacă înainte s-ar fi făcut locuri de parcare suficiente, dar după cum ne-a obișnuit, administrația Aradului nu e interesată decât să tragă pielea de pe cetățeanul de rând. Rog SC Recons SA, sau Primăria Aradului să publice numărul de amenzi care s-au dat în ultimii ani în Piața George Enescu, chiar în spatele palatului administrativ
Cine a colorat cașcavalul cu carioca verde la magazinul Kaufland din Vlaicu ?
Doar nu poate fi cașcaval mucegăit și nicidecum nu poate fi vina firmei Kaufland, la fel cu șoarecii din magazin, nu sunt acolo din vina Kaufland, cineva i-a pus sau s-au teleportat. Sau erau acolo dinainte să fie magazinul și Kaufland nu are nici o vină că face deratizările mai mult pe hârtie, lucru constatat de DSV Arad.
Poza este mai veche, dar cașcavalul ”colorat” a stat cel puțin trei zile în vitrina magazinului Kaufland

Oferta Kaufland de produse pe care se plimbă șoarecii a ajuns și în Arad
Aici se ajunge când autoritățiile nu iau măsuri, de ce nu verifică autoritățiile și magazinele Kaufland ? Au verificat autoritățiile din Arad magazinele Kaufland din Arad după ce acum nici două săptămâni a fost văzut un șoarece la un magazin Kaufland din Curtea de Argeș
Sunt așa fideli unul altuia că merg la același dentist, care e ca programul lor de guvernare … inexistent
Dantura lor arată exact ca drumurile din România. Probabil în tot Teleormanu nu mai există nici un medic dentist, sau Teldrum încă nu s-a specializat la plombat dinți, sau cum poate fi explicată o așa dantură la oameni care de ani de zile au venituri de mii de euro pe lună ?

Prostia la ea acasă în Republica Falcă
”Noi muncim, noi nu gândim” este motto-ul după care se ghidează Primăria Arad, bineînțeles că banii publici nu sunt o problemă pentru ei, deci, de ce le-ar păsa ? Altfel de ce s-ar pune câteva petice de asfalt în timp ce afară plouă ? Sau să fie un cadou de 8 Martie pentru doamnele din cartierul Alfa ?
Au vrut să arate că sunt transparenți, dar au demonstrat că sunt incompetenți
Pentru cei de la Primăria Arad o sesizare este soluționată dacă urmează să o verifice … doar ei știu când. Cel puțin așa au răspuns cei de la Primăria Arad la foarte multe sesizări făcute online. Probabil au vrut să mai scoată culoarea roșie cu care s-a umplut harta
Aradul este mai roșu ca niciodată, după 14 ani de administrație de ”dreapta”
Administrația Aradului a avut ideea, nu tocmai rea, de a da posibilitatea arădenilor să sesizeze online Primăria Arad, în acest fel arădenii pot sesiza probleme administrative care sunt în orașul Arad. Problema este că în doar câteva zile de la deschiderea site-ului de sesizări, la 14 ani de când este aceeași administrație, harta a devenit roșie de sesizări, practic arădenii sesizează probleme care ar fi trebuit rezolvate de mult timp. Ce a administrat Primăria Aradului până acum din moment ce harta este roșie de sesizări ?

Cât de hoț trebuie să fii pentru a monta 8 semafoare în această parcare ?
Arădenii îl cunosc ca fiind ctitor de supermarketuri, dar este și ctitor de intersecții semaforizate. În afară de comision, care este scopul cheltuirii banilor publici în acest fel ? De ce ar monta un primar, cinstit și competent, opt semafoare într-o parcare nefolosită ? Două din acele semafoare sunt pentru pietoni, chiar erau necesare ? Așa trafic pietonal a fost în acea zonă că era necesar montarea de semafoare ?
Falcă pregătește orașul pentru Formula 1 ?
Au trecut câteva săptămâni de când, cu nepăsare, Primăria Arad lasă aceste cauciucuri aruncate la marginea Cetății Aradului (vis-a-vis de Patinoar), eu nu pot să cred decât că sunt incompetenți, nu le pasă, sau se pregătesc să organizeze Formula 1 în Arad, cine știe … la cât ”visător” este Primarul, poate speră că în câțiva ani se vor strânge suficiente cauciucuri




Actualitati Arad
Arad Press
Arad Report
ARADON
ARQ
CriticArad.ro
Flacara Rosie
Glasul Aradului
In Arad
livearad
newsar.ro
Special Arad
Blog de istorie si arhitectura aradeana
kleinsanktnikolaus
Mişcarea Arădeană
Neu-Arader Treff
pro urbe
Studii urbane aradene
Sport Arad
UTA Arad
Arad free tours
Orasul Lipova
PecicaNews
Ziarul Crisul
ZăCurtici
BucătarManiac
Savori Urbane
Să gătim cu Ami
Kalypsoland Arad
Comentarii recente